...cand stai si te gandesti ca altadata petreceai aproape fiecare zi cu un om, aveati aceleasi interese si preocupari si oarecum acelasi path...cel putin pe un short-term. Si, pe langa faptul ca evident, il cunosteai bine, nu te simteai singur. Pentru ca stiai ca mai este cel putin un om apropiat care trece prin aceleasi sau aproximativ aceleasi chestii ca tine. Si atunci you related better to one another si in plus, iti era mai usor. Sau macar asa mi se pare mie.
Dar de fapt, asta poate fi valabil numai pe termen scurt. Pe termen lung, faci ce faci, si you end up on your own. Si asta nici macar nu e neobisnuit...e how things are supposed to be...or isn't it? M-a intrebat o prietena deunazi: "Si daca pleci la master, pleci singura?". Ca si cand era ceva neobisnuit. Si cred ca atunci mi-am dat seama ca indeed I would be leaving alone si ca desi la un anumit nivel asta e putin frightening, per total, mi se pare oarecum normal.
Acuma s-ar putea argumenta ca nu e neaparat bine sa te prea obisnuiesti singur. Dar cred ca asta depinde. Si mai cred ca asta s-ar putea sa fie un lucru bun la un moment dat. Ma rog...om vedea...