E curios cum privesc oamenii conceptul de instabilitate. Cata au nevoie si la ce nivel sunt dispusi sa o mentina pentru cat timp sau pt ce faza din viata lor.
Vorbeam deunazi cu un tip norvegian si ma intreaba el ce fac dupa master, daca ma intorc in tara sau nu. Si eu senina ii spun ca nu stiu, ca mai am un an jumate pana atunci, ca nu cred ca o sa ma intorc imediat in tara dar nici in Olanda nu stiu daca raman, ca as vrea eu sa fac un internship pe alte continente dar ca imi mentin my options open. La care el reactioneaza foarte mirat, ca uite dom'le cata spontaneitate si cata instabilitate si cum poti fi ok cu ideea de a nu avea siguranta?
Acuma, ca el a reactionat asa poate fi destul de normal. Dar omul tocmai imi povestise cum el, dupa liceu, a adoptat o strategie de "lucrez 6 luni, ma plimb 6 luni". Asa ca timp de cativa ani buni, omul doar mersese pe diverse continente, de cele mai multe ori fara a avea nimic planned si just visiting and seeing and learning and meeting new people si toate cele. Acuma...mie asta mi se parea si mai mare instabilitate! Adica te duci intr-un loc de cele mai multe ori complet diferit din punct de vedere al culturii, stilului de viata, mancarii etc, fara sa stii unde o sa dormi peste o saptamana! Ce poate fi mai nesigur de atat? La care el imi zice ca nu, ca el stia mereu ca peste o luna se intoarce in Norvegia...biletul lui era mereu dus-intors, asa ca nu e acelasi lucru.
De la discutia cu el am mai stat eu asa si m-am gandit, am avut si o discutie cu Laur pe o tema contingenta, si am ajuns la concluzia ca pana la urma nimeni nu poate suporta o nesiguranta prea mare in viata lui numai ca percem diferite lucrurile care ne ofera stabilitatea aia. Mie personal imi place sa stiu ce fac in urmatoarele 4-5 luni, dar nu am nici o problema in a lasa mai la voia intamplarii chestiile de dupa. Altii se pare ca sunt exact pe dos. Iar altora le place pragmatismul si planningul si fazele exacte ca sa ajunga undeva. Poate ca pana la urma cei din urma sunt cei mai norocosi...asta vrea sa zica ca ei stiu unde vor sa ajunga! Pe de alta parte si nestiinta asta e frumoasa. Si mai ales challenging!:)